28
feb.

Sesiune de Respirație Conștientă, 3 martie 2016

Poza Respiraria Constienta

Respiraţia se învârte odată cu gândurile şi sentimentele noastre. Clipă de clipă ea surprinde, înregistrează şi exprimă într-o manieră codificată şi personală toate stările noastre fizice, mentale şi emoţionale. Şi deţine totodată cheia restaurării sau modificării acestor stări.

Conştientizarea respiraţiei este una dintre pârghiile pe care le avem la îndemână pentru a mişca ceva la nivelul sistemului nostru fizic, emoţional şi de gândire, ajutându-ne să ne conectăm la prezent şi să fim ghizii propriei noastre vieţi. Extrăgând-o din subconştient, aducând-o la lumină şi reprogramând-o cu intenţiile ce ne servesc dezvoltarea personală, respiraţia poate deveni “făuritorul de chei” capabil să ne deschidă orice poartă către un nivel mai înalt de conştiinţă.

“Întoarcerea acasă” prin respiraţie este un proces de reconectare la prezent, o cale de reabilitare a curgerii naturale şi continue a fluxului de energie şi informaţii care ne sunt destinate şi ne susţin viaţa. Este modul prin care ne reamintim de fiecare dată că respiraţia este profund conectată cu viaţa şi folosind-o, animăm acele aspectele ale existenţei asupra cărora ne concentrăm atenţia. În felul acesta, putem ajunge să fim din ce în ce mai conştienţi şi responsabili faţă rolul pe care îl avem în influenţarea realităţii care ne înconjoară.

“Daţi-mi un punct de sprijin şi voi muta Pământul din loc”, a spus Arhimede, în urmă cu 2300 de ani. Creatorul ne-a înzestrat cu suficiente puncte de sprijin şi hărţi pentru a găsi drumul spre casă, iar respiraţia este unul dintre ele. Tiparele sale ne reflectă cu fidelitate zona de confort în care ne găsim, emoţiile care ne traversează, temerile pe care le avem, precum şi măsura în care suntem conectaţi la momentul prezent. Schimbând conştient aceste tipare, ceea ce este la îndemâna oricui, întrucât respiraţia ne însoţeşte în permanenţă pretutindeni, avem un instrument la purtător cu care putem schimba frecvenţa canalului prin intermediul căruia ne percepem viaţa. Iar dacă integrăm această conştientizare în modul nostru de a trăi, rezultatele ajung să fie cu adevărat spectaculoase.

Cele mai importante beneficii ale “întoarcerii acasă” prin respiraţie conştientă sunt:

• Un plus de claritate şi intuiţie în alegerea soluţiilor optime

• Relaxare, mai mult confort la nivel fizic, mental şi emoţional

• Stoparea scurgerilor de energie necontrolate

• O mai mare abilitate de a reacţiona pro-activ în faţa provocărilor vieţii

• Recunoaşterea şi conştientizarea tiparelor comportamentale

• Longevitate sporită

Sesiunea, susţinută de Adrian Constantinescu, va avea loc la Bucureşti, joi 3 martie 2016, între orele 18.30 – 21.00, la Ella’s Center for Excellence, B-dul Gheorghe Magheru nr.12-14, Bloc Patria, sc.C, et.2, ap.32, interfon 32C (intrare din str. Arthur Verona, lânga Cartureşti).

Investiţie: 100 lei

Înscrieri: Adrian Constantinescu

Tel: 0733245271 e-mail: adrian.constantinescu67@yahoo.com

Informaţii suplimentare pe: www.adrianconstantinescu.ro

http://www.adrianconstantinescu.ro/emisiunea-dialoguri-intre-minte-si-inima-din-27-02-2015/